Logopedia, prin definiție, este o disciplină corectiv-terapeutică, care se ocupă de persoanele ce au greutăți în comunicarea cu alte persoane din cauza unei deficiențe de vorbire: limbă, voce, înghițit, auz sau respirație.
Logopedul se axează, atât în teorie cât și în practică, pe cercetarea, prevenirea, diagnosticul, terapia și reabilitarea acestui gen de deficiențe.
În apariția acestor deficiențe poate fi vorba de o dezvoltare insuficientă a sistemului fonator (sistem respirator, laringe, cavitate faringeală, cavitate bucală, cavitate nazală, etc.), de anomalii dentare, dar există și cazuri în care nu poate fi relevată nici o cauză fizică.
Care sunt cele mai frecvent întâlnite tulburări de vorbire?
Deficiențele de limbaj întalnite frecvent la vârsta preșcolară și școlară sunt: vorbirea peltică (dislalia), incapacitatea de a pronunța cuvinte (alalia), vorbirea pe nas (rinolalia), bâlbâiala (balbismul), vorbirea precipitată cu debit mare de cuvinte sau într-un ritm prea lent (tahilalia sau bradilalia), lipsa de sonoritate a glasului (afonia), răgușeala vocală (disfonia), întarziere în apariția și dezvoltarea limbajului.
Tot în categoria tulburărilor de limbaj sunt incluse și tulburările limbajului scris și citit, cum sunt dificultățile de scriere corectă (disgrafia), de citire corectă (dislexia) și de calcul (discalculia).
Tulburările de limbaj afectează comunicarea atât ca formă cât și conținut, relaționare și cogniție.
Scopul logopediei se împarte în trei domenii:
– prevenție;
– terapie;
– integrare socială.
În ceea ce privește beneficiarii terapiei logopedice, aceștia sunt atât copiii preșcolari, școlari cât și adulții cu diferite deficiențe de limbaj.
Se recomandă tratarea timpurie a tulburărilor de limbaj. Aceasta asigură eficiența sporită a acestei acțiuni, întrucât la copiii mici automatismele psiho-lingvistice nu sunt consolidate și pot fi ușor înlocuite cu deprinderi corecte de vorbire.
Activitatea terapeutică este indicat să înceapă la vârsta preșcolară pentru a evita transformarea tulburărilor de vorbire în deprinderi greșite, și astfel, de a permite desfășurarea în condiții adecvate a procesului instructiv-educativ.
La vârstele mici frecvența este mai mare, dar și corectarea lor este mult mai facilă în comparație cu perioadele de vârstă mai mari.
Metodele și procedeele utilizate în activitatea terapeutică logopediei sunt specifice fiecărei categorii de tulburare. Alegerea lor depinde de fiecare subiect în parte, de vârsta și nivelul lui de dezvoltare psihică, de tipul de deficiență, de etiologie, simptomologie și gravitatea acestora.
Programul de recuperare este individualizat și diferențiat în funcție de dezvoltarea emoțională și volitivă, adică de gradul de mobilizare a fiecărui copil în realizarea a ceea ce își propune sau i se cere, dar și de prezenta altor tulburări psihice cum ar fi întârzieri în dezvoltarea intelectuală.
Programul de reabilitare urmărește atât obținerea unei pronunții corecte, cât și a unei dezvoltări intelectuale armonioase, adecvată vârstei copilului. În acest sens, sunt incluse și activități ce stimulează dezvoltarea capacității de cunoaștere a lumii înconjurătoare, a mișcărilor și coordonării corpului, armonizarea emoțională, pregătirea copilului cu cerințe speciale, precum și consilierea familiei copilului.